Se chinuia să adune de pe scări paginile rupte și împrăștiate ale caietului de teme.
Le ridica, una câte una, și încerca să le pună la loc, între coperțile mâzgălite.
Cu dosul palmei își ștergea, din când în când, ochii umeziți de cele mai amare lacrimi din viața lui.
Ofta constant și simțea inima urlându-i în piept de revoltă și neputință.
În mintea lui încă se mai auzea ecoul dureros și ascuțit al unor porecle și glume nemiloase.
„Radu e cel mai fraier!”
„Radu e tocilarul clasei!”
„Radu, pachețel în șervețel!”
„Radu e împiedicat!”
Încă mai simțea în fluierul piciorului pantofulbombeul lui Răzvan care îi pusese piedică.
Îl usturau palmele izbite de cimentul rece în momentul căzăturii.
Prin gaura din pantaloni, i se vedea un genunchi julit, iar una dintre cataramele ghiozdanului atârna desfăcută.
Nu știa ce-l doare mai tare, julitura încă umedă sau sufletul strivit de cuvintele nemiloase ale colegilor.
S-a ridicat înghițind nodul din gât, și-a pus ghiozdanul pe un umăr și și-a continuat drumul spre poarta școlii.
Pe sacoul uniformei, se țineau lipite trei gume de mestecat și un bilețel: „Eu sunt mic și pap lăptic!”.
Radu poate fi copilul tău cuminte care vine acasă și își face temele conștiincios în camera lui,
iar când îl întrebi despre colegi îți spune că sunt „drăguți”.
Radu poate fi chiar fiica ta care te întâmpină bucuroasă că ai ajuns acasă și-ți spune că a fost „ok” la școală.
Însă, dincolo de aceste răspunsuri sărace în bucurie și entuziasm, pot sta adevărate drame trăite de copiii noștri într-o liniște nimicitoare.
Din fericire, noi, părinții, simțim când lucrurile nu sunt în regulă dacă suntem conectați la realitatea lor.
Cu pași mici, dar siguri, îi putem ajuta să aibă încredere în propriile forțe până când, singuri, vor putea spune „Stop!” poreclelor, glumelor răutăcioase sau jignirilor.
În Parents Club ai acces la cursul „Gata cu cearta!” în care descoperi tehnici care să-l ajute pe copilul tău să-și gestioneze conflictele cu fratele, prietenul sau colegul de la școală și să rămână cu fruntea sus.