57

⏳ „Ia-o mai încet! Nu te grăbi să crești!”

Poate asta simți să-i spui adolescentului tău când închide ușa după el, nu-și dă jos căștile din urechi în timp ce îți vorbește sau te anunță că pentru weekend are planuri cu prietenii, nu cu tine.

Află urmărind acest video, de ce adolescența poate fi un test pentru tine, părintele lui.

Dincolo de comportamente sunt emoții

56

Ochii blânzi ai lui Matei, cu inocența și gingășia specifică unui copil de 5 ani, constrastau puternic cu modul violent în care se purta, cu tonul ridicat și tăios al vocii, și mai ales, cu acele cuvinte dure, grele, pe care le folosea când vorbea cu ceilalți copii de la locul de joacă.

Când aceștia se plângeau că Matei i-a tras de tricou, le-a dat cu nisip în ochi sau i-a lovit cu lopățica, primeau mereu același răspuns din partea adulților: «E un copil rău!» 

De aceea îl evitau. 

Pe fruntea lui stătea bine lipită eticheta de «copil problemă», iar părinții celor agresați de el își sfătuiau copiii să-l ocolească. 

Până și bunica lui îl pedepsea și, uneori, când făcea o boacănă, îl ținea închis în camera lui.

Cu toate astea, Matei continua să se poarte urât. 

Într-una din serile de vară în care copiii se jucau prin parc, băiețelul a îmbrâncit-o pe Ioana, o fetiță firavă, dar plină de viață și sociabilă.

Tatăl ei s-a repezit imediat să o apere. Atunci, micuțul cu stomacul făcut ghem, a întins palma către bărbatul ce se îndrepta către el ca un vultur. Încerca, cu mâna lui mică, să îl țină la distanță. 

În acel moment, pe chipul tatălui s-a putut citi un soi de înduioșare și uimire care l-au lăsat fără cuvinte și i-au pus lacrimi între gene.

Pe mânuța murdară de nisip, printre strălucirile sidefii din șanțurile palmei, a zărit desenată o inimioară în care vedeai o mamă ce-și ținea puiul de mână.

Un desen copilăresc, în linii simple, plin de iubire și candoare. 

O imagine a suferinței pe care Matei o ținea mereu ascunsă în pumnul său. Așa cum în inimă ținea ascuns un dor sfâșietor de mângâierea blândă a mamei lui care a plecat să muncească într-o altă țară.

Bărbatul s-a aplecat către băiețel, l-a luat de mânuță și cu un ton al vocii mult îmblânzit, îl întrebă cum se simte. Apoi, cu nod în gât, îi invită pe Matei și Ioana la o Leapșa prin parc, sperând că asta îi va ajuta pe cei doi copii să se împace.”

Povestea lui Matei are final fericit, însă în cele mai multe situații, suferința rămâne ascunsă și sapă răni dureroase în inimile copiilor.

Nu-l compara cu alții 😉

57

Stima de sine este esențială atunci când vine vorba de echilibrul emoțional, atât la copii cât și la adulți.

Nu-l compara cu alții, nu-l pedepsi și nu-l critica atunci când greșește sau face boacăne.

Fii tu, dragă părinte, oglinda reușitelor lui. 

Mai exact, apreciază-i progresul, iar atunci când greșește, învață-l ce să facă diferit data viitoare, fără judecată sau reproș.

57

Poate și ție ți s-a întâmplat să vrei să-ți îmbrățișezi copilul după o zi luuungă de grădi, iar el să te tragă de păr când te vede. Sau după ce ați ajuns acasă, să înceapă să arunce cu obiecte în tine sau în frații săi pentru că nu-i place că l-ai descălțat. 

Acomodarea la grădiniță poate fi un proces de durată pentru puiul care mai ieri era bebeluș. Și tocmai fiindcă adună frustrări de peste zi, este posibil ca acasă să se dezlănțuie.  

Dacă vrei ca al tău copil să traverseze cu bucurie, curiozitate, curaj și mândrie prima etapă a desprinderii de cuib, asigură-te că ai resursele necesare ca să-l ajuți.

Mă refer aici la informații testate și tehnici care funcționează pe care le regăsești în Parents Club.

56

Când vor să arate ce știu și ce pot, adesea copiii își astâmpără nevoia de competență câștigând puncte și vieți în jocul video preferat.

Sunt folositoare jocurile video sau, din contra, au numai efecte negative asupra acestora? 

Urmărește acest video ca să afli răspunsul la aceste întrebări. 

Atelierele săptămânii viitoare

28

Un an nou vine cu provocări noi, dar și cu soluții pentru a le face față.

Dacă ești membru Parents Club, săptămâna viitoare te poți înscrie la oricare dintre atelierele de mai jos.

📅 Luni, 13 ianuarie, de la 14:00, Alina Salomie susține un atelier special pentru părinții care trec printr-un divorț, „Etapele schimbării și cum putem ajunge mai repede la echilibru și acceptare după divorț”.

Rezervă-ți un loc și află cum să te adaptezi la noua realitate fără să te lași copleșită de provocări.

📅 Marți, 14 ianuarie, de la 14:00, Ana Iancu îți va vorbi despre „Arta de a deveni un părinte conștient: Protejează-ți copiii de bagajul tău emoțional”.

Vei porni de la problemele tale actuale și te vei lăsa ghidată de Ana pentru a găsi soluția cea mai potrivită.

📅 Miercuri, 15 decembrie, de la 16:00, „Simt că fac de toate și nimic pentru mine. Cum mă echilibrez ca femeie?”

Sabina Defta îți va da întâlnire pe Zoom în cadrul unui atelier dedicat mamelor care se simt copleșite de rolurile lor și care știu că există o soluție astfel încât să nu se mai pună mereu pe ultimul loc.


📅 Joi, 16 ianuarie, de la 10:00 vei putea participa la un atelier practic despre adolescenți, „Cele mai grele emoții resimțite de un părinte: furia, vinovăția și rușinea. Ce sunt și cum să le gestionezi?”.

Este un atelier în care vei descoperi cum să te împrietenești cu cele mai grele emoții pe care le simți uneori în rolul tău de părinte.

Irina Irgoveanu îți va arăta cum să îmblânzești furia sau cum să pui vinovăția în cui.

Dacă ești deja abonat la Parents Club, ai acces gratuit la oricare dintre atelierele practice la care vrei să participi.

57

Știu, am vrea să avem o baghetă și să facem ca durerea copilului nostru să dispară ca prin magie. Din păcate, oricât de mult ne doare și pe noi când al nostru copil vine acasă cu lacrimi în ochi și ne spune că el nu a fost invitat la ziua unui coleg, este o realitate cu care trebuie să dea piept.

Iar în acele momente, are nevoie de vorbe liniștitoare și de brațele tale. Iar dacă nu știi ce să-i spui ca să-i mai atenuezi suferința din suflet, urmărește acest video.

Umple-i amintirile cu hohote de râs

51

Cei mai mulți dintre noi, am fost crescuți cu ceartă și țipete, așa că nu prea știm cum să avem copii ascultători altfel. 

Realitatea e că țipetele părinților sunt ca niște lame mici și ascuțite care lasă răni. Unele se vindecă, altele nu, dar toate lasă urme.

Întâi, apare frica de părinte, frica de a mai spune că ai greșit, ca să nu te certe și să nu te pedepsească.

Apoi apar minciunile mici și mari, ca să nu „se lase cu scandal iar”.

Apoi apare distanța, apar scuzele să nu ne viziteze, apar problemele în relația cu ceilalți, pentru că nu i-a învățat nimeni cum să dea afară cuvintele, emoțiile și nervii, altfel decât prin țipete.

Așa că obișnuiește-l pe cel mic cu hohote de râs și joacă atunci când sunteți împreună, iar atunci când vrei să fii fermă, presară căldură peste regulile pe care vrei să le impui.

56

Copilul tău te tot roagă să-i cumperi smartphone? Decizia de a accepta asta poate fi una dificilă. 

Tehnologia ar trebui să ne fie nouă resursă și instrument de evoluție, nu capcană pentru copii. De aceea, îți vin în ajutor cu câteva lucruri la care îți recomand să te gândești înainte de a-i cumpăra copilului smartphone. 

Și dacă vrei să înveți cum să crești un copil echilibrat intră în Parents Club, unde găsești TOATE resursele de parenting pe care le-am strâns în ultimii 14 ani:

🔵 programe de parenting pentru familii clasice, recompuse sau monoparentale; 

🔵 cursuri online dedicate provocărilor cu care te confrunți ca părinte cu copii între 0 și 18 ani; 

🔵 ateliere practice live; 

🔵 articole și interviuri cu specialiști de parenting; 

🔵 exerciții antistres pentru părinți.

59

Banii sunt o noțiune destul de abstractă pentru copii, însă cu îndrumările potrivite aceștia pot înțelege de unde vin și cum se cheltuiesc inteligent. 

Însă, pentru a putea crea o imagine completă a modului de gestionare a bugetului personal este necesar să le vorbim copiilor pe limba lor, cu exemple clare și adevărate, așa cum îți spun în acest video.