Un părinte care nu acceptă greșelile copilului său a fost, cel mai probabil, un copil criticat și pedepsit pentru greșelile lui.
Iată de ce apar întrebări de soiul…
…De ce uneori devenim duri „din nimic”, când copilul se murdărește de mâncare, ia o notă mică sau se împiedică de treptele din fața blocului?
De ce tocmai atunci când are nevoie de o mână de ajutor sau de o vorbă bună, îl bombardăm cu critici sau reproșuri precum „Așa îți trebuie dacă nu ești atent!” sau „Brânză bună în burduf de câine!”?
Poate pentru că vorbește copilul rănit din noi, care încă păstrează vie severitatea, comparațiile și amenințările din copilărie.
Și poate pentru că încă nu știm ce să punem în locul acestora, deși ne-am promis că „Eu voi fi altfel decât părinții mei”.
Adevărul e că un copil care sparge o cană din greșeală sau care își rupe adidasul nou pe terenul de fotbal, e un copil în proces de învățare. Și ca să ia lecția din experiența sa, nu are nevoie de vorbe dure și judecată, ci de conectare, blândețe și un plan despre cum să facă altfel data viitoare.
Chiar dacă rănile interioare îi pot face pe mulți părinți să spună sau să reacționeze într-un mod pe care-l regretă în câteva minute, există căi prin care pot învăța cum să aducă fermitate și căldură, nu pedepse și autoritate, peste greșelile copilului.